Bitdefender Antivirus Free Edition, Protecție A Datelor Oferită Gratuit Doar în România
Bitdefender Antivirus Free Edition este o soluție de protecție a datelor ce utilizează cele mai avansate tehnologii în domeniu, oferind siguranţă maximă, minim de resurse consumate, zero configurări şi zero întreruperi.
Bitdefender, unul dintre cei mai importanți producători de soluții antivirus din lume, lansează astăzi în România Bitdefender Antivirus Free Edition, o soluție software destinată utilizatorilor ce doresc o metodă de protecție a datelor simplă, sigură și gratuită. Utilizatorii beneficiază fără nici un fel de cost de tehnologia de protecție Bitdefender, premiată și certificată de cele mai puternice organisme independente de evaluare din lume. În mod repetat, motoarele de scanare Bitdefender s-au clasat pe primul loc în testele independente efectuate în ultimii ani la nivel mondial.
Bitdefender Antivirus Free Edition va funcţiona complet autonom, fără să încarce utilizatorul cu mesaje inutile și fără să aibă nevoie de confirmări, luând de unul singur deciziile optime pentru securitatea calculatorului. Bitdefender Antivirus Free Edition inaugurează o nouă filozofie de securitate, „fără mesaje inutile, fără configurări”, redefinind standardul soluțiilor antivirus gratuite prin rata de detecție ridicată, garanția protecției datelor și scanarea inteligentă. Motoarele de scanare se autocalibrează pe măsură ce sunt folosite, în așa fel încât impactul asupra sistemului să fie minim. „Utilizatorul nu va simți niciodată prezența antivirusului, iar activitățile sale curente pe computer nu vor fi stânjenite în nici un fel. Jocuri sau programe recunoscute ca fiind consumatoare de resurse vor funcționa perfect, fără întreruperi cauzate de soluția de securitate”, afirmă Alexandru Bălan, Sr. Product Manager la Bitdefender. ”Acesta este practic avantajul motorului nostru de scanare inteligent. Scutul antivirus evită verificarea repetată a fişierelor curate, reducând astfel la minim amprenta produsului în sistem”, mai adaugă Bălan.
Dincolo de tehnologiile antivirus certificate și premiate internaţional, Bitdefender Antivirus Free Edition include facilități suplimentare, cu rolul de a îmbunătăți experiența utilizatorului cu produsul. Autoscan verifică zonele critice ale sistemului după fiecare update, fără a afecta performanţa PC-ului, iar integrarea serviciilor de tip “Cloud” ajută la blocarea mult mai rapidă a amenințărilor noi și necunoscute.
Bitdefender Antivirus Free Edition se actualizează periodic în funcție de evoluția bazei de date a mostrelor de malware, oferind protecție permanentă chiar și împotriva celor mai recente pericole informatice. Amenințările necunoscute sunt înlăturate datorită detecției euristice deosebit de avansate, premiată la nivel mondial de cele mai importante organizații independente de testare și certificare.
Bitdefender Antivirus Free Edition este compatibil cu ultimele sisteme de operare Windows și este disponibil gratuit doar pentru utilizatorii de limbă română.
Pentru mai multe detalii accesati:
http://www.bitdefender.ro/solutions/free.html
Liderul tuturor timpurilor
Categorii de discuții
- Toate Categoriile
- 2 Știri și bloguri
- 10 Subiecte generale
- 2 Securitate pentru companii
- 4 Sugestii și idei pentru produse
- 12 Alte produse și servicii
- 19 Central & Abonamente
- 16 VPN
- 14 Mobile Security
- 2 Mac
- 39 Windows
- 1.3K Protectie utilizatori individuali
- 949 Arhiva
- 199 Discu355ii generale
- 199 Discu355ii malware
- 6 Discu355ii spam 351i phishing
- 58 Produse
- 49 Sta355ii de lucru
- 1 Unix
- Servere windows
- 3 Protec355ie enterprise
- 5 Mobile
- 487 350tiri